Constantin Brâncuși

Artistul, pe lângă talent, trebuie să fie un gânditor profund, sincer și îndrăzneț

De la gotici încoace sculptura europeană a fost năpădită de ierburi rele, de tot felul de excrescente care au acoperit cu totul caracterul formei. Brâncuşi a fost acela care a eliberat sculptura de tot ceea ce era de prisos şi ne-a redat conştiinţa formei pure. Pentru a atinge acest ţel, Brâncuşi s-a concentrat asupra formelor simple şi directe. Opera lui Brâncuşi în afară de valoarea ei proprie, are o importanţă istorică în dezvoltarea sculpturii moderne.

Henry Moore

Sculptura, arta volumelor în spațiu, încearcă să atingă coarda sensibilă a persoanelor umane, prin expunerea spațială a diferitelor obiecte reale, tridimensionale, împietrind trupuri și mișcând suflete, reprezentând în același timp bucuria finitului – cum este numită de Gabriel Liiceanu.

Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, Hobița, în județul Gorj, este al cincilea copil al lui Nicolae și Maria Brâncuși. Copilăria a fost marcată de dese plecări de acasă și ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. A urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898), apoi vine la București unde absolvă Școala de Arte Frumoase în 1902.

Importanța acordată spațiului, luminii, axelor de simetrie/asimetrie, fineții/durității materialelor sunt caracteristici ale creației lui Brâncuși. Astfel, artistul a eliberat sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii. Opera sa nu este dominată de reprezentarea figurativă a realităţii, fiind caracterizată de exprimarea esenţei lucrurilor, a vitalităţii formei, a unității dintre sensibil şi spiritual. Sculpturile sale sunt pline de viață, te privesc și vorbesc cu tine, prind aripii și aterizează lent.

Constantin Brâncuși spunea că: “Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.”.

În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține "mențiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar Marcel Duchamp va include fotografia Ecorșeului în expoziția pe care o va organiza la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu, cunoscut şi sub numele de Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul primului război mondial, proiectat şi construit de Constantin Brâncuşi. Cele trei componente sculpturale – Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârşit – sunt dispuse pe aceiaşi axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m.

Masa tăcerii , lucrată în calcar, reprezintă masa dinaintea confruntării cu bătălia la care urmează să participe combatanţii. Timpul este dispus în clepsidrele-scaune care-l măsoară. Totul decurge în tăcere.

Poarta sărutului, construită din travertin, este poarta prin care se face trecerea spre o altă viaţă. Motivul sărutului, prezent pe stâlpii porţii, ar putea fi interpretat şi ca ochii care privesc spre interior.

Coloana fără sfârşit , sau a sacrificiului infinit, considerată de către Sydnei Geist punctul de vârf al artei moderne, reprezintă un adevărat “testament spiritual” al artistului, un adevărat axis mundi, menit parcă să sprijine în veşnicie bolta cerului. Înaltă de 29,33 m, este constituită din 17 module romboidale din fontă.

Faptul ca Brancusi este un artist desavarsit iar acest lucru se vede in preturile platite pentru operele sale, lucrarea alăturată aparținându-i regretatului Yves Saint Laurent a fost vândută pentru aproape 30 de milioane de dolari.

Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu celebra Poarta Sărutului. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la "Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură".

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.

În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn: 2 Cariatide, Fiul risipitor etc. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d'Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.

Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării "Contemporanul" din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.

Prin obârșia sa țărănească, și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.

„Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini - Constantin Brâncuși ”